Istoria cafelei
Cafeaua nu este doar o simpla bautura, este o licoare magica, infuzata cu legendele nenumaratelor personaje ce ii strabat istoria: pastori, razboinici, mistici, dervisi, comercianti venetieni, papi, colonisti, fete regale, domni fanarioti.Din locatii exotice pana in aglomeratele capitalele europene, a fost pe rand interzisa, damnata, divinizata, generand in egala masura frica si adoratie.
Cele mai vechi legende ne vorbesc despre stramosii triburilor etiopiene care au descoperit ca macinand boabe de cafea si amestecandu-le cu grasime animala obtin o hrana “a zeilor” ce le sporea agresivitatea si rezistenta in lupta. Ajungand in secolul al IX-lea, tot pe dealurile din Etiopia, un pastor numit Kaldi a observat ca animalele din turma sa devin extreme de agitate daca mananca bobitele rosii ce cresteau in arbusti. Curios, a gustat acele fructe si a observat ca o stranie energie il cuprinde. Simtind ca a facut o descoperire, a dus boabele de cafea unui calugar, intr-o manastire din apropiere. Observand euforia pastorului, calugarul a considerat boabele a fi “necurate” si pentru a le distruge le-a aruncat in foc, o aroma intensa si placuta raspandindu-se in aer in scurt timp. Pentru a scapa de parfumul lor, calugarul le-a aruncat intr-un vas cu apa obtinand, spune-se, prima cafea. De-a lungul istoriei efectul stimulativ al cafelei a fost asociat cu extazul religios. O alta poveste atribuie descoperirea cafelei unui mistic numit Omar – faimos pentru darul sau de a vindeca prin rugaciune bolnavii, Omar a fost exilat de credinciosii orasului Mocha intr-o pestera parasita. Flamand, Omar a incercat sa se hraneasca cu boabele rosii gasite intr-un arbust, dar nemultumit de gustul lor prea amar le-a prajit. Boabele insa devenisera prea tari pentru a fi mancate, si incercand sa inmoaie fructul prin fierbere a descoperit o licoare care l-a revitalizat si l-a mentinut in viata zile in sir. Povestile despre miraculoasa lui supravietuire au ajuns in Mocha, iar Omar a fost chemat inapoi si proclamat sfant.
Aceasta potiune magica numita “qahwa” desi acuzata initial de insititutiile religioase ca fiind sursa de “puteri diavolesti” a fost ulterior absolvita si reasezata sub titulatura de “dar dumnezeiesc” pentru ca, ajutati de ea, clericii nu se simteau obositi in rugaciunile nocturne cerute de traditia Ramadanului.
Interesanta este si etimologia denumirii “qahwa” – care il limba araba este unul din multele cuvinte folosite pentru vin. Cum Koranul interzicea alcoolul, musulmanii au asezat cafeaua la spectrul opus – un stimulent, o bautura binecuvantata ce le aducea spiritul mai aproape de divinitate.
Ca substitut al vinului in lumea musulmana, proprietatile energizante si stimulative ale cafelei au facut-o extrem de populara in randul maselor, aparand astfel primele “cafenele” in Mecca, numite Kaveh Kanes, unde musulmanii puteau socializa, ascultand poeti, dezbatand probleme religioase si jucand sah, devenind astfel un centru al vietii culturale si rivalizand uneori cu popularitatea moscheilor. Acolo unde a mers Islamul, cu siguranta a ajuns si cafeaua. Odata cu expansiunea imperiului otoman, cafeaua a devenit o traditie si in tarile aflate sub influenta sa. Beneficiile cafelei erau considerate atat de mari incat in Turcia chiar a existat o lege care permitea unei femei sa divorteze daca sotul nu ii putea oferi o portie de cafea pe zi.
Adusa in Europa de catre comerciantii venetieni, cafeaua a fost cunoscuta initial cu titulatura de “vinul Islamului” In 1600, in Italia, sfatuitorii papei Clement al VII-lea, ingrijorati de popularitatea pe care o avea 
aceasta licoare araba in randul populatiei crestine, ii cer acestuia sa interzica consumul cafelei, considerand-o “lucratura amara a diavolului”. Papa Clement cere sa incerce cafeaua inainte de a lua o decizie si gasind-o delicioasa, o binecuvanteaza. In anii urmatori, schimburile comerciale se intetesc si cafeaua este acceptata pe scara larga, mii de cafenele deschizandu-se si impanzind marile orase europene.
Fiecare tara are propria legenda privind inceputurile industriei cafelei, astfel in Brazilia, geneza este legata – cum altfel – de o poveste pasionala de amor dintre colonelul brazilian Francisco de Melo Palheta si sotia guvernatorului francez din Guyana, care ii trimite amantului sau lastari de arbore de cafea ascunsi intr-un buchet de flori.
In Anglia avem o poveste despre success: Edward Lloyd deschide o cafenea frecventata de negustori si marinari. Pe unele cani erau inscriptionate literele TIPS ( to insure prompt service) in care clientii lasau bani pentru a fi serviti mai repede – ceea ce a dat nastere obiceiului de a lasa bacsis chelnerilor (tips) Cafeneaua lui Lloyd a fost locul unde s-a creat si conceptul de asigurari in sens modern, Lloyd’s devenind in scurt timp prima companie de asigurari din lume.
In Romania, istoria cafelei este legata de perioada domnitorilor fanarioti, prima cafenea din Bucuresti deschizand-o in 1667 un turc numit Kara Hamie. In scurt timp cafenelele devin un spatiu cultural si politic in jurul caruia gravitau toate personajele de seama ale orasului, aparand chiar legi care interziceau cu strictete sa se discute in cafenele in legatura cu stapanirea turceasca.
Obieciurile vechi se sting greu, astfel chiar si in zilele noastre, reteta cea mai des folosita de romani pentru prepararea cafelei este cea turceasca sau “la ibric”.